AFILIATA LA

Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Miercurea Ciuc a fost inaugurat, dupa ce a trecut printr-un amplu proces de reabilitare, in cadrul unui proiect european, anunta Agerpres.
Consiliul Judetean (CJ) Harghita a castigat, in cadrul Programului Operational Regional, un proiect intitulat "Reabilitarea, reamenajarea, modernizarea si dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului Judetean de Urgenta Miercurea Ciuc". Valoarea a fost de aproape 5,5 milioane de lei, 98% fiind finantare nerambursabila.
Timp de 17 luni, au fost reabilitate cele 14 cabinete medicale din ambulatoriul de specialitate si au fost amenajate si noi grupuri sanitare sau sali de asteptare. De asemenea, dispensarele au fost dotate cu zeci de aparate performante, in functie de necesitatile fiecaruia si s-a creat un sistem informatic prin care se reduce timpul de asteptare.
Prin modernizarea si reabilitarea ambulatoriului de specialitate s-a urmarit, pe de o parte, diagnosticarea eficienta si rapida a bolnavilor si, pe de alta parte, reducerea internarilor in spital, sustine Borboly Csaba, presedintele Consiliului Judetean Harghita.
La randul sau, managerul Spitalului Judetean de Urgenta din Miercurea Ciuc, dr. Demeter Ferenc, este de parere ca "pacientii vor avea acces la servicii medicale de calitate intr-un timp foarte scurt si nu vor fi nevoiti sa-si petreaca toata ziua pentru a-si rezolva problemele".
Totodata, se fac eforturi pentru atragerea de noi medici, intrucat cei care lucreaza in spital sunt suprasolicitati si si-a exprimat speranta ca problemele de personal vor fi rezolvate intr-un timp foarte scurt.
La SJU Miercurea Ciuc se deruleaza mai multe proiecte de modernizare si reabilitare, atat din fonduri europene, cat si din bani alocati de la bugetul de stat, acestea fiind demarate in special dupa ce institutia a trecut in administrarea Consiliului Judetean.
Mai multe detalii http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/A-fost-inaugurat-ambulatoriul-de-specialitate-al-SJU-Miercurea-Ciuc_16108/